01. Ploi

01.

Instrumental: SEZ


02. Zgomot

02.

Gălăgia din oraşul ăsta mă oboseşte
Dar în acelaşi timp mă şi trezeşte
Ceva mă ţine aici ca un lacăt
Răbdarea îmi ajunge de multe ori până la capăt
E un loc distrus pentru oameni distruşi
Multumiţi, crezând că dacă îndură asta li se deschid uşi
Sindromul stockholm că tot aici dorm
Zgomotul tramvaielor mă ţine treaz până-n zor
E oraşul contrastelor mari
Vreau doar mai mică diferenţa între milionari şi bugetari
Şi cum se lasă seara apare oboseala
Moleşeala înlocuieşte îmbulzeala
Aglomeraţia nu pare să se mai termine, nu are limite
Trist, conştient că totul continuă şi va continua şi fără mine
Neîntrerupt, neobosit, un simplu om bun la nimic
Cu aspiraţii mai mici decât ale unui critic
Dorm până târziu, mă trezesc într-un apartament pustiu
Aprind lumina că ceru-i deja cenuşiu
Mă acaparează o stare clară de angoasă
Şi o frică constantă ce nu mă mai lasă
Că ţi-e mai frică de ce nu vezi, de ce-ţi imaginezi
Nu ştii ce e-n întuneric când în altă parte luminezi
Mintea ta rămâne cel mai macabru loc
Creează lucruri când nu vezi deloc
Mă întreb dacă mi-e mai frică de viaţă sau de moarte
Uit asta când văd creditele ce-mi dau speranţe deşarte
Mă-ntreb mereu oare câte am ratat
Interesat de cele mai mici detalii care s-au întâmplat
Întrebări rămase perpetuu fără răspuns
Împrejurări ce le par de nepătruns
Orice aş afla tot nu ar fi îndeajuns
Constrâns de circumstanţe în care tot eu m-am pus
Mi-am spus că voi rămâne la fel şi constat
Că-n jurul meu atât de multe s-au schimbat
Nu mai recunosc întâmplări, trăiri, oameni
Acum sunt tulburări, nemulţumiri, străini
Păcate amăgitoare veninoase ca un şarpe
Care nu duc departe, nicăieri de fapt
Eşti doar îndoctrinat, minţit, te simţi atacat
Ceea ce toţi am păţit, într-o oarecare măsură
Idei ce persistă, în cap tot răsună
Menite să-ţi surâdă, în faţă să-ţi râdă
Că ţi-au reconfigurat traseul, ai luat altă ieşire
Ele doar ţi-au atins coardele sensibile
Suficient ar spune unii, slab te-ar face alţii
Persistent cazi în faţa presiunii vieţii

Instrumental: Venezia


03. Distorsiune

03.

Mi se lipesc pleoapele, sânge pe gresie
Pe faţă nicio expresie
Voci senine răsună din gaura din perete
Sunete discrete
Văd lanţurile de pe uşa de la intrare
Tv-ul e blocat pe static ca mine în zeci de momente
Ceasurile se opresc în loc, distorsiune temporală
Dilatare gravitaţionala de dimineaţă până-n seară
O uşă blocată spre o cameră necunoscută
Zgomote ciudate şi o minte diluată
Lumea pare total neafectată din interior
O privesc obiectiv ca un observator printr-un vizor
Holul plin de mâini sângeroase pe tapet
Îmi promit ca n-o să mai fac vreodată asta îmi repet
Paranoia mă-ngroapă mai rău decât de obicei
Aici se ajunge că vrei sau nu vrei
Că-s încuiat cu propriile-mi gânduri între patru pereţi
În spate săgeţi
Întunericul pare că mă strigă dar refuză să-nţeleagă
Că încă nu-i timpul meu, în viaţă mai am treabă

Mă las purtat de vânt în absolut
De la început am pornit cu paharul umplut
Mă las purtat de ape la nesfârşit
Aştept ceva să rupă bucla de infinit

Mă las purtat de vânt în absolut
De la început am pornit cu paharul umplut
Mă las purtat de ape la nesfârşit
Aştept ceva să rupă bucla de infinit

Singurul refugiu care-mi oferea siguranţă
Invadat acum de-un aer rece ca de gheaţă
Strig din răsputeri, nimeni nu mă aude
Anxietatea din ce în ce mai tare mă cuprinde
Dar te obişnuieşti cu întunericul şi o să-ncepi să vezi
Oameni ce te fac să crezi că nu poţi trăi fără ei
Ce-i cu camera asta mă trezesc întrebând
Radioul din colţ răspunde macabru râzând
Încă-mi repet în minte şi strigând
Nu e vremea mea, îmi tot zic neacceptând
Fiori goi mi se plimbă prin tot corpul
Ticăitul ceasului din colţ acoperă liniştea cu totul
Un contrast între fericire şi tristeţe
Ce a fost şi ce putea să fie
Fericirea că mai e, tristeţea că nu ştiu cât ţine
Mă judecă umbrele care-s mereu după mine
Fricile, insecurităţile şi coşmarurile laolaltă
Asta e doar o treaptă
Nu pot să fug, până şi maşina m-a lăsat baltă
Nici s-o las pe altă dată că mă aşteaptă
Bat disperate-n uşi, vor să-mi sape groapă
Dar mi-am săpat-o deja, aştept doar să-nceapă

Instrumental: SEZ


04. Ceață

04.

Lumina unui felinar îmi bate-n geam
Frigul m-a făcut să preţuiesc tot ce am
Bulevarde goale, nicio maşină-n zare
Pustietatea din peisaje mă bagă-n stare
Eu simt căldura din răcoarea serii
Roua dimineţii îmbibă pereţii-n neajunsurile vieţii
Răcoarea trecută prin geamul puţin deschis
E deja toamnă dar parcă ieri a nins
Aduce cu ea gândurile şi regretele ultimelor luni
Nu-i las să-mi afle secretele
Să explic tuturor devenea sufocant
Nimic nu mă mai inspiră, sunt deja inspirat

Orice ar fi, oamenii care se gândesc la moarte se duc primii
Că ajungi mereu unde nu ţi-ai dorit
Nu ştii ce-ţi rezervă viitorul, nici măcar prezentul
Trecutul e vag şi-nceţoşat că refuzi tratamentul

Orice ar fi, oamenii care se gândesc la moarte se duc primii
Că ajungi mereu unde nu ţi-ai dorit
Nu ştii ce-ţi rezervă viitorul, nici măcar prezentul
Trecutul e vag şi-nceţoşat că refuzi tratamentul

E ceaţă peste acoperişuri de case
Paşi nu se mai aud, e târziu, aproape şase
Bătaia ploii peste oraşul ăsta pustiu
Straniu dar mă face să mă simt viu
Fericirea e acum doar o idee distantă
Nici măcar nu e vorba de distanţă
Că drumul s-a surpat demult sub presiune
Am încercat să-l pavez cu hedonism şi lipsă de compasiune
Nu m-am salvat, traseul a rămas neterminat
Determinat, s-o fac până la capăt până o să-mi recapăt
Tot ce am pierdut până acum mai puţin timpul
Măcar să o fac până se schimbă anotimpul
Viaţa ţi-o sculptezi tu doar că nu ţi-e dată dalta
Tentaţii, capricii devenite vicii ţi-au furat viaţa şi
E prea târziu când realizezi că nu mai poţi să te opreşti
Singur pe mare nici nu mai ştii ce urmăreşti
Țărmul e departe, nici nu-l mai zăreşti
Pierdut între întrebări şi răspunsuri fără impulsuri
Între sensuri şi drumuri ce ţi le alegi
Greşeşti, mă întrebi lucruri pe care nici tu nu le-nţelegi
Faci promisiuni cu speranţa că voi uita
Aşa cum a făcut el, aşa cum a făcut şi ea
Renunţă să-ţi mai pese de cei cărora nu le-a păsat de tine
Aşa cum a făcut el, aşa cum a făcut şi ea

Instrumental: Venezia


05. Materie

05.

Subiecte uşor de abordat, la fel de uşor de abandonat
Imaginate, disociate, că mintea umană e slabă
Fascinată de căcaturi pe care n-ar putea să le facă
Subiecte simple repetate la infinit
Diluate atât de mult, orizont mărginit
Evoluţia nu-nseamnă neapărat schimbare
Punem preţ pe prea multe chestii fără valoare
Cine decide ce este sau ce a fost relevant vreodată
Diluarea materiei în drumul spre relevanţă
Rămâi fără substanţă
Materie primă absentă-nlocuită cu aroganţă
Nu ieşi din rand, nu ieşi din tipar
E ceva uman, grotesc, cum nu vreau să par
Suntem tot una cu universul nostru
Totuşi nu ştim ce se află înăuntrul nostru e dezastru
Şi ne închidem minţile în siguranţa minciunilor pentru ochii lor
Contează mai mult decât a noastră părerea lor
Ne repetăm idei până credem că devin adevărate
Le propagăm prosteşte după mai departe
Apoi ne lăsam influenţaţi uşor
De norii care vin şi trec în zbor
Trec zile, luni, ani şi nu ne punem întrebări
Că de abia târziu realizăm cât însemnăm
Ce însemnăm
Ignorăm şi uităm tot ce ne făcea pe noi, noi
Plecăm, aruncăm idei ca pe gunoi
Mă întreb apoi ce a mai ramas
Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu, stau retras
Îmi recalibrez liberul arbitru ca un compas
Invenţie mitică, stare critică penibilă
Privit din spaţiu totul pare mic sau poate chiar este
El iubeşte ceva ce nu-l preţuieşte
Animalele mişună libere într-o falsă libertate
Neintegrate, niciuna nu face parte din societate
Partea întunecată a lunii prefaţează masca lumii
Țipă în şoaptă ca să nu-ţi deranjezi vecinii
Era neafectat de timp că trecuse deja prin toate
Conservarea impulsului de a le mai face odată în alte perioade
Dar totuşi îndatorat de el că-l primeşte cu porţia
Analizează tot ca să-i înţeleagă semnificaţia
Că cine pleacă nu mai are şansa s-o ia de la capăt
Necunoscut de trecut, uitat de viitor
Prea slab pentru a face ceva notabil ulterior că-i delăsător
I-a rămas doar să mai scrie poezii
Să se deschidă în faţa lumii, împotriva firii
Ce nu avea işi dorea, ce deţinea nu preţuia
Focusat pe lucruri mici pe pilot automat trăia
Te hrăneşti doar din minciuni
Lucruri pe care vrei tu să le auzi
Frica că aparţin unui neam de fricoşi
Fuga de moarte vă face credincioşi
Oameni anoşti, eşti unul dintre ei, te recunoşti
Totul poate fi înlocuit, inclusiv tu, totu-i oscilant
Te-ai depersonalizat
Până şi credinţa-n oameni te face slab
Dar nu există leac pentru năravul căpătat
Nimic din ce ai nu mai este de folos
Orice ai face nu te uita în jos

Instrumental: Venezia


06. Abstractizare

06.

Viaţa-i ca un tablou cu multe griuri colorate
Amintiri vesele presărate prin mediocritate
Prin comparaţie le fac mai dese şi mai vii
Ai putea să le pictezi cum vrei tu dar nu ştii
Cum să nu ajungi murdar pe mâini până termini
Doar aşa poţi schimba ceva ce nu pare simplu
Şi până la urmă determini
Că cel mai mare inamic al tău rămâne timpul
Mintea-mi colorează blocurile gri
Creează răsărit din apus, dăinuie amintiri
Privighetori în zbor evadează din ale minţii închisori
Copaci cu flori multicolori, nuanţe ce au fost uitate
Luminează străzile mai tare decât soarele
Pictează în zare păsări călătoare
Dau culorile apusului şi căldura răsăritului
Mă fac să uit de răcoarea serii, de fantomele trecutului
Acceptarea e doar prima fază a tratamentului
Muzica din căşti îmi fură liniştea momentului
Îmi schimbă priveliştea, mă face să văd pajiştea
Să-mi acopăr neliniştea, să uit grija
Frica te fereşte de viaţă, nu de moarte
Te-ai obişnuit să laşi fapte neterminate
Nopţi cu griji neîcetate acum par departe
Persoane fără de care nu puteai să trăieşti sunt distante
Sentimente ce te modelau acum sunt uitate
Aruncate după vechi principii, stereotipii
Peisaje colorate ce acum par moarte
Ca luna-n noapte, e departe
Gânduri plecate
Pe solul umed şi rece un felinar bate
Că e ploaie sau roua dimineţii, aceeaşi concluzie
Consecinţa e doar rodul minţii tale
Si totuşi timpul trece, liniştea nopţii tot apare
La finalul unei zile gălăgioase cu soare
Ca iarna dupa ultima ploaie de toamnă
Amară, care te-a prins iar pe afară şi e seară
Zgomotul unei maşini ce trece pe şoseaua goală
Printre bălţile cu apă şi totuşi e acalmie generală
Şi timpul trece, nu te aşteaptă
Şi orice ai face el tot te lasă rece

Instrumental: Venezia


07. Valuri

07.

Instrumental: Deep Trip


08. Drumul

08.

Mulţi se îneacă constant
Într-o mare alambicată de căcaturi neasumate
Staturi neintegrate, state destrămate, stat pe banii unor primate oprimate
Imagini imprimate duc la gânduri deformate
Minţi furate, fapte consumate şi trăiri uitate
Toate lăsate-n noapte, îşi pierd din intensitate
Trepte inexistente spre concepte coerente
Trepte inexistente într-o societate bolnavă fără sentimente
Că ăsta-i doar începutul, începe declinul
Pentru că nu totul are legătura cu destinul
Să cumpere e singurul lor ţel în viaţă
Personalitate mai subţire decât o sacoşă din piaţă
Pe vremuri trebuia să scrii să pari interesant
Acum îţi trebuie doar pinul de la card
Mândria că taică-tu a făcut ceva
Nici nu vor să ajungă cineva sau undeva
Speriaţi de originalitate, nu se pot autoobserva
E vorba de cum vezi ce crezi ce auzi
Iţi răceşti gura pe urechile unor surzi
Principii principale ca orgoliul
Una e regina, altul e pionul
Unul e regizor, tu eşti doar actorul
Dar până să am aşteptări, trebuie să fac ceva cu mine
Să trec prin schimbări
Nu ar trebui ceva prea mult schimbat sau complex modificat
Doar anumite chestii simple, principii, moduri de gandire
Treburi ce te ajută la convieţuire
După ce am dat marea pe marea capitală
Am crezut că am nevoie de cineva ca să mă simt acasă
Încet, încet am realizat că nimănui de fapt nu-i pasă
Griul rece al oraşului amplifică starea
Cum că nu însemni nimic, mi-am zis poate nu e calea
Corectă cea pe care am pornit
Dar nu m-am oprit, am ţinut-o-n faţă fără să primesc nimic
Îmi place să cred că am ajuns mai matur
Până data viitoare când mă trezesc dinnou mahmur

Principii principale ca orgoliul
Una e regina, altul e doar pionul
Unul e regizor, tu eşti doar actorul
Schimbă rolul

Principii principale ca orgoliul
Principii principale ca orgoliul
Principii principale ca orgoliul
Principii principale ca orgoliul
Schimbă rolul

Instrumental: Venezia


09. Aproape

09.

Încă ţin minte când îmi spuneai că ţii la mine
Că n-o să pleci vreodată şi că nu o să se termine
Raţiunea subjugată de suflet m-a adus
În punctul în care am zis că mi-a ajuns
Acum soarele a apus deodată-năuntrul meu
O seară ploioasă fără umbrelă mă aşteaptă şi eu
De-aş da timpul înapoi aş face-o la fel
Aceleaşi greşeli le-aş repeta-n paralel
Am avut încredere şi am văzut un viitor
Ție nu ţi-a păsat la fel de mult în interior
Cum pretindeai în faţa altora că o faci la exterior
Dar orice moment doare mai tare decât cel anterior
M-am săturat de amăgire, regrete şi promisiuni goale
Data viitoare să am mai mult noroc oare?
Friguros ca o dimineaţă de toamnă târzie
Mai rece decât strofele de pe hârtie
Toate primăverile din lume erau în sufletul nostru
Eram o singură persoană arhiprezentă-n astru
Cerul fiind un albastru ca al mării, te simţi sihastru
Înţeles doar de ea, de restul judecat aspru
Totul s-a destrămat după o înşiruire ce părea
O simplă altă ceartă dar tot s-au adunat
Sufletul rămas integru, cutia toracică s-a îngreunat
Şi am plecat, rămâi cu bine, sper doar la linişte
Fără gânduri ce să-mi inunde starea de tihnă
Linişte deplină, ca marea după o furtună aprigă
Poate că e mai bine aşa, oricum nu pot da timpul înapoi
Şi daca-ş putea, tot la fel aş face-o, eram amândoi
Un decor ce acum îmi pare pustiu
Aştept s-aud vocea ta-n surdină şi ştiu
Că totul e doar în capul meu
Acum ne vedem amândoi de viaţă şi eu
Trăiesc în linişte, gălăgie doar în sufletul meu
Şi chiar e greu, dar aşa este mereu
Că-i a ta doar pentru moment
După rămâi tot tu cu tine însuţi şi cu-n eventual regret
E vorba de ce a fost între primul bună şi ultimul pa
Şi-s chiar curios câte dintre ele vor conta
O lume de necunoscuţi cărei te-ai alăturat
Închiderea în mine a fost singura ce m-a alinat
Din moment ce mă trezesc cu gândul de a te uita
Realizez că sunt singurul încă prezent în viaţa mea

Instrumental: SEZ


10. Apus Teatral

10.

La apus îmi vorbeşte cerul, speranța zilei de mâine
Că va fi mai bine decât ce a fost să fie
Noaptea-mi şoptesc stelele, strada singură
Căldura unui singur felinar aprins mă vindecă
O persoană singură pe o bancă-n parc
E blocat în propriul corp ca într-un ţarc
Un aer apăsător printre crengile copacilor
Un cocor călător aflat în zbor
Vânt ocrotitor ce se lasă peste oraş uşor
Apare seara
Seară de seară vezi lumea grăbită
Ca-ntr-o piesă de teatru atent scrisă cu o coregrafie potrivită
Caută linişte în gălăgia urbană întâlnită
Ordine în gândurile pline de dezordine
Lumina unei singure case pe o stradă întunecată
Îmi dă liniştea că toate o să treacă
Şi dacă nu vor trece ele pentru mine
Se va bucura altul, va găsi fericire
Fericirea ce o caut şi eu în lucruri simple
Dar dau doar de inspiraţie din amintiri triste
Ai greşit şi tu că cine nu greşeşte
Am greşit şi eu că mi-am pierdut timpul orbeşte
Apartamentul ăsta e plin de regrete
La masa asta mi-am scris cele mai adânci sentimente
Din trecut au rămas doar nişte pete pe perete
Incomplete şi scenarii incoerente susţinute de epitete
Nici nu mai ştiu cât am deviat de la real
Ce a fost aşa şi ce confund cu altceva
Un trecut ce acum pare ireal
Un gând areal ce-mi răsună clar în cap
Şi tot ce am vrut a fost de fapt să scap
Să am motivaţia s-o iau iar de la-nceput
Am vrut să recalculez fiecare minut petrecut
Tot eu sunt şi aşa voi rămâne
Negativist şi cu traume de la tipe fără nume

Pete pe perete readuc amintiri
Trăiri ce acum par iar vii
Ce va fi e păcat că nu vom şti
Doar momente în care ne putem gândi
Şi iarăşi răzgândi doar ca să ne dovedim
Cât de mult putem greşi

Pete pe perete readuc amintiri
Trăiri ce acum par iar vii
Ce va fi e păcat că nu vom şti
Doar momente în care ne putem gândi
Şi iarăşi răzgândi doar ca să ne dovedim
Cât de mult putem greşi

Instrumental: Venezia


11. Indiferent

11.

De abia după ce faci tot ce-ţi propuneai
Realizezi de fapt ce-n acest timp voiai
Nu poţi vedea cerul daca ţii capul în pământ
Îndopat cu informaţii ce te-au scurs de discernământ
Strângi bani doar că toţi ştiu codul seifului
Te crezi în vârf dar eşti la poalele muntelui
Degeaba, ca maşinile electrice
Ceva tot trebuiau să fabrice, să se consume
Zero emisii din partea omului de rând
Zboruri private zilnice pentru ecologistul din vârf
Planuri mari, corupţie din partea altora şi tot repetai
Fără penali, minţeai în tot ce făceai, discriminai
Descriai ce va urma în campania ta
Masca falsităţii, sursa tumorii ce ne cuprindea
Memoria noastră scurtă vă ţine în funcţii
Ciclu infinit repetat odată la fiecare generaţie
O nouă pagină reambalată de imitaţie
Nimeni nu te întreabă când ajungi acasă târziu sau devreme
Lasă-ţi ideile în coşul de la mega e mai simplu fără ele
Ignori cum trec zilele, cât ei acoperă urmele
O mână de muţi cu idei ţipă la o mare de surzi
Ţi-ai tăiat cablul şi te faci că nu-i auzi
Paturi fără oameni şi oameni fără paturi
Straturi peste straturi şi totuşi se caută substraturi
Mă satur şi admir evoluţia prin capitalism
Cu ocazia de a mă uita după lucruri pe care nu mi le permit
Acum pot muri de foame într-o capitală europeană
Dreptul la protest e doar o glumă proastă
Ia nişte democraţie în plasă să duci şi acasă
Când nu ne mint alţii, o facem singuri din obişnuinţă
Faţă de ei pe tine chiar te aşteaptă o sentinţă
E dreptul tău să spui ce crezi şi al meu să nu-mi pese
Ai grijă ce spui şi ce mănânci între mese
Vrei să faci aşa multe încât nu mai faci nimic
Te consolezi cu faptul că erau stelele aşezate prost cosmic
Ai pretenţii mari dar eşti atât de mic
În universul ăsta nu reprezinţi nici măcar un pic
Credeai că oferi multe când nu ofereai nimic la schimb
Cum ai acces la net şi totuşi nu scrii corect
Indignat după ce eşti corectat direct
Nu ştii nimic când ai impresia că le ştii pe toate
Nu cunoşti nici întrebările în totalitate
Atâtea variabile, procente nefavorabile
Visul american orbeşte bombele ce cad pe Vietnam
Alte victime colaterale distruse în scop umanitar
Binele comun ascuns după zidul intereselor proprii
Că totuşi am rămas datori pădurii şi apelor
Aşa-s toate, printre fapte, nedreptate şi fiinţe terminate
Adormim seara uitând de toate înveliţi în nepăsare
Nu vezi mesajul nici dacă ţi-l scriu pe pleoape
Cauză – efect, o buclă repetitivă în manifestarea realităţii
E doar firea umanităţii, păstrarea unităţii
Ciclu infinit bine definit în absolut minut cu minut

Ciclu infinit, e doar un ciclu infinit
Ciclu infinit, e doar un ciclu infinit

Instrumental: Venezia


12. Calmul Dinaintea Furtunii

12.

Instrumental: CRT


13. Târziu în Noapte

13.

Un fior apăsător ce persistă până-n zor
Nepăsător îmi zice că n-o să ajung nimic până mor
Întorc perna pe celalată parte, trag pătura pe mine uşor
Nu l-am ascultat, dar a continuat chinuitor
Mă ridic din pat, nimeni pe vizor
Zgomotele veneau de fapt din interior
M-a stresat zi de zi dar tot nu am cedat
Am rămas la suprafaţă, nu m-am înecat
A tot persistat şi frustrări s-au acumulat
Acum mai irascibil dar doar cu mine, cerul tot mai întunecat
Nu-l pot lăsa să mă termine, eu l-am creat
El a crescut uşor la mine-n cap m-a acaparat
M-am pierdut şi mai tare străduindu-mă să rămân calculat
Am stat izolat, anxietatea s-a dublat
Cu ideea m-am consolat şi am încercat
Să fac să rămână ceva în urma mea modelat
Nu mi-a păsat de rezultat
Totuşi drumul e la-nceput, nu s-a încheiat
Cât de mult poate să-mi vorbească liniştea
Să fie chiar aşa de negru cum credeam
Inconştient închideam drumuri
Deschideam uşi, scriam versuri
Legam sensuri, dădeam esenţe-n divergenţe
Retrăiam experienţe împărţite în secvenţe
Scoteam în faţă tristeţea şi regretul
Îi pictam măreaţă frumuseţea, creionam portretul
O aranjam pe foi, o umanizam apoi
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Devinese aparent doar după falsele concepţii
Cât erai de falsă când ridicai pretenţii

Când toţi sunt absentul fii tu prezentul, perfectul
Viitorul nu va depăşi niciodată trecutul
Momentul a fost şi n-o să mai fie
Pentru mine singura ce ţinea o amintire vie

Când toţi sunt absentul fii tu prezentul, perfectul
Viitorul nu va depăşi niciodată trecutul
Momentul a fost şi n-o să mai fie
Pentru mine singura ce ţinea o amintire vie

Erai totul, deseori potopul, focul, locul
Mijlocul prin care simţeam că-mi fac norocul
De asta am ales să scriu ce-mi amintesc pe hârtie
Poate o să-mi reaminteşti tu din nou, cine ştie
Poate o s-o consider doar o amintire prost înţeleasă
Nu mă lăsa să plutesc în deriva asta des aleasă
Mă acaparează prostesc sentimente repezi
Văd că încerci totuşi, de ce nu mă vezi?

Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină
Pagină cu pagină

Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină printre amintiri priveam înapoi
Pagină cu pagină
Pagină cu pagină

Instrumental: Venezia


14. Furtună

14.

Izolat dar printre străini ce nu ştiu ce vor
E un peisaj asemănător, nepăsarea oamenilor
Trăiesc de parcă n-o să mor într-o barcă vâslind uşor
E o luptă, dar lupta adevarată se dă în interior
Aud cum valurile se lovesc tare de lemn
Ce şi cât pentru lume însemn?
Viaţa-i doar un ocean în care încerc să nu mă afund încet
E atât de linişte, nu mai aud niciun sunet concret
Că seara ajung acasă, las plasa pe masă în garsoniera închiriată
Mă gândesc cu groază că n-am loc să fiu tată
Agitat şi fără bani dar mereu cu ceva de plată
Mă seacă această lume depravată
Departe de amărăciunea realităţii umane
Ore după ore, singura alinare e-n visele tale
Ordine după ordine te dărâmă ca un val
Nici nu mai vezi linia de final
Căldura siguranţei financiare învelesc oamenii în nepăsare
E frig, e frig tare
Dar eu privesc spre orizont nepăsător, trăiesc de parcă n-o să mor
Sper să nu mă prindă cel de mâine zor
Tot în valurile astea de care am încercat atât să mă feresc
Dar într-o vază la un moment dat toate florile ofilesc
Măcar acum simt că trăiesc şi preţuiesc
Ce am avut până acum, mulţumit oarecum
Nici nu ştiu cum am ajuns aici
Plutind în neant fără indicatori logici sau lozinci care să-mi pună piedici
Fără frici sau limitatori fizici doar psihici
Valuri de critici, haosul din ordine
Doar eu şi cu mine
Poate era mai bine înainte
Nimic să mă reprezinte, nici eu nu reprezint pe nimeni
Hainele îmbibate în apă şi regrete mă trezesc la realitate
Nu mă opresc, vâslesc fără ca vreun gând să mă sape
Dar observ în zare o furtună ce-şi face loc printre nori
Schimbare rapidă de stare ce-mi dă fiori
Am mai trecut prin asta îmi zic deseori
Nu mai e gândire ci doar instinct de supravieţuire
Mă întind pe spate resemnat
Acum cuprins de ploaia rece, abandonat
Simt cum totul parcă acum s-a terminat
Închid ochii, aştept inevitabilul impact
Îmi răsună în cap oamenii care-mi ziceau cum o să se termine
I-am ignorat, pe atunci ştiam mai bine
Liniştea mă cuprinde, liniştea mă inspiră
Sentimente peste raţionament se alipiră
Dar de data asta nu cred că mai scap
Epuizat şi psihic extenuat, incapabil să mă mai opun curenţilor şi vocilor
Un ultimul fior ce se-ncolăceşte uşor
O ultimă adiere, un fel de la revedere
Sunt deja mort oricum poate eram şi până acum
Realizarea doare cel mai tare, totul se face scrum
Post scriptum

Instrumental: Venezia


15. Naufragiu

15.

Am plecat spre casă iar singur
Tihnit şi pus pe gânduri iar nesigur
Feţe palide peste tot în jur
Drame ascunse fără pic de contur
Suferinţa te face să apreciezi fericirea
Apoi capătă sens toată nemulţumirea
De ce am înţeles şi de ce simt?
Presimt că se prezice că prind o altă dimineaţă nedormit
Admit că mă văd nevoit să o fac dinnou şi dinnou ca un ecou
Copacul gol de sub geam acum ceva timp era înflorit
Totu-i trecător
Circularitate arhiprezentă ambalată nou dinnou
Înc-o sticlă ca să cred că gândesc bine
Să mă gândesc la mâine, totu-i trecător şi totuşi revine
M-am înţepat iar într-un trandafir
Îi admir frumuseţea chiar dacă are spini
Poate o ploaie să-mi limpezească mintea
Gloanţe o îndoaie până să vorbească şoapta
Sufletul rămâne închis în maturitatea lipsă
Instinctul compromis de o raţiune fixă
Formată din frici şi insecurităţi continue
Realitate deformată-n preconcepţii pline
Dacă ştiam că tot timpul ăsta am muncit
Pentru lucruri pe care credeam că mi le-am dorit
Că o să mă simt mulţumit, fericit
Dar mai bine mă simţeam înainte să fi rezolvat
Să le fac, aveam un punct setat, mă ţinea motivat
Sunt doar stresat, că nu am un scop final
Atunci când credeam că ştiam ce voiam
Doar căutam ceva pentru a mă motiva
Să uit de zilele în care nu mai voiam să fac nimic cu viaţa mea
Când eram mici voiam să schimbăm lumea
Acum vrem doar să ne lase-n pace, să ne piardă urma
În prezent încerc să înţeleg ceva din haosul ăsta pragmatic
Claxoane în trafic, calcul matematic emblematic
Pentru speranţa unui final mai puţin dramatic
Ăsta-i naufragiu

Instrumental: Venezia


16. Circularitate

16.

Îmi pare rău dacă n-am devenit ce ai vrut
Încă ţin minte ziua şi cât a durut
Şi nu sunt sigur dacă sper să existe ceva acolo sus
Un presupus loc unde nu este vreun apus
De unde să mă priveşti cum am evoluat şi m-am schimbat
De zece ani tot încerc să mă zbat şi să răzbat
Am încercat pueril să mă fac plăcut de toţi
Cum ai încercat şi tu dar am înţeles că nu poţi
Că nici primăvara nu-i apreciată de toata lumea după iarnă
Unii obişnuiţi cu frigul, nu se mai gândesc la vară
Alţii cu căldura, nu duc lipsă materială
Şi nici tu nu ai vrut multe de la viaţă, chestii simple
Exact ca mine şi incep să te înţeleg din ce în ce mai bine
De pe când toţi eraţi la fel, la fel de săraci
Când nu conta haina pe care o îmbraci
Îmi lipsesc multe lucruri neapreciate la vremea lor
Cred că ăsta-i cu adevărat dor, regret şi mă întreb
Până când vor fi lucrurile uitate din trecut
Mai trece o toamnă, deja îi ducem pe cei mici la şcoală
Mai trece o iarnă şi aşa încă un an
Rănile nu se vindecă, nici nu vor dispărea
Totu-i circular, se repetă într-un ciclu infinit
Fiecare vrem să schimbăm ceva crezând că-i finit
Dar nu-i nimic, ajungem cumva să-nţelegem
Dar până atunci ne ardem, ne consumăm
Ne credem nemuritori, de neînfrant
Până suntem aduşi cu forţa cu picioarele pe pământ
E o buclă infinită ce se aplică-n spaţiu timp
În permanenţă-n fugă-n contratimp
Ultimele amintiri rămase sunt înconjurate de paturi goale
Fericirea consta în câteva vizite din ce în ce mai rare
Şi totusi pare, că iubirea se transforma-n nepăsare
Chiar dacă doare, e doar acceptare
Recunoscând momentul, ştiind deja ce urmează
E doar incertitudinea datei care te apasă
Tresăream la fiecare telefon
Căprioara din bătaia farurilor, barca în faţa valurilor
Aştepţi fără pic de control asupra faptei
Se apropie finalul luptei dar nu vrei să accepţi
Zâmbete false, gânduri pozitive îţi tot repeţi
Îmi pare rău că poate n-am devenit ce ai vrut
Oricum te-ai fi bucurat că am făcut ce mi-a plăcut
Şi nu mai sunt capabil să mă mai uit în sus
Că de fiecare dată când o fac devin indispus
Simple alegeri din trecut acum prind contur prematur
Singur iau decizii nesigur, cum va fi ne spune cadenţa
Ea delimitează absenţa şi prezenţa
N-am vrut să fie aşa, dar cine a vrut
Poate data viitoare o să te preţuiească timpul mai mult

Instrumental: SEZ


17. Lumea Visului

17.

Am o fantomă ce mă tot urmăreşte oriunde aş merge, îmi vorbeşte
Ia lucruri din trecut şi mi le tot reaminteşte
Le propagă şi le răspândeşte
În permanenţă măcinat de existenţă
De gândul că nu-i suficient şi că-i totul de aparenţă
Îmi dictează orice mişcare parcă-i un regizor ancorat in realitate
Apare de fiecare dată când pare că e bine
Readuce în minte detalii ce păreau uitate
Lăsate într-un colţ al minţii mele păstrate
Pe fundal televizorul mă-ndeamnă la fericire
Acoperit de facturile ce mă afundă-n sărăcire
Un milionar întreabă ce-i cu atâta tristeţe
Poţi fii cât de nesimţit vrei dacă o zici cu politeţe
Toată lumea arată cu degetul dar nu oferă vreo rezolvare
Lume atotştiutoare pune punct în loc de semnul de întrebare
Depresia e doar un gând, o faci voit
Aude cel ce e învăţat la cerşit de mic
Atât de afectat încât nu mai simte nimic
Zgomot de fundal ce bate ritmic
Ignoranţă provocată de un sistem ce nu pune preţ pe educatie
Zero direcţie, e doar o obligaţie transmisă din altă generaţie
El şi-a dorit să fie cel mai bun din clasă
La treizeci a clacat până a rămas fără casă
Un alt număr într-un grafic
Abandonat într-o mare de maşini ca în trafic
Cum poţi adormi seara când laşi ceva pe mâine
Care devine poimâine şi apoi răspoimâine
Cum te uiţi în oglindă când altcineva a făcut ce voiai
Doar pentru că ai amânat-o şi procrastinai
Viitorul nu poate fi oprit dar poate fi construit
Modificat după bunul plac dacă ai mult timp de investit
Sinestezia descrie viaţa mea pe scurt
Tot ce am auzit, simţit, văzut de când am crescut
Tot ce a trecut prin scut, descrieri vagi
Cât să faci oamenii să creada că te cunosc, aşa-i atragi
Trăiesc cu frica de a ajunge să uit
Bazele pe care m-am format şi m-au alcătuit
Mai demult nu mă mulţumeam cu nimic
Nu vedeam panoramic, focul ardea dinamic
Oameni trişti în spatele unor poze vesele
Oameni goi ascunşi după nişte poze colorate
Cineva îmi spunea că ţine la mine odată
Aşa că am ales să nu mai am încredere niciodată
Acum sunt mai bine, nu mai e lume care-mi aminteşte
A fost nevoie doar da e o cădere psihică ca să trec peste
O simplă pauză de la viaţa mea normală
Un alt naufragiu pe marea învolburată
Poate am avut noroc până la urmă
Mă îmbarc dinnou, sper să nu fie doar efectul de turmă

Instrumental: SEZ


18. Adâncuri

18.

Instrumental: CRT


Versuri, Concept & Design: CRT

Instrumentale:

SEZ

instagram.com/sez_one

Venezia

linktr.ee/venezia.beats

Mix & Master: Nerub

linktr.ee/nerub

Artwork: Raluca Sandu

instagram.com/ralucasandu1

24.11.2023

Scroll to Top